Camil Stoenescu's blog

Nu prea i se potriveste tag-ul “wisdom”. Nici regele nici sfetnicul nu debordeaza de intelepciune. Uite aici o puveste mai cu talc (dar si mai lunga):

Tara Numerosilor este vestita prin cetatenii ei, care se disting prin aceea ca sunt multi. Odata, constructorul Trurl, trecând prin apropierea constelatiei rosietice a Delirei, se abatu putin din drum si zari o planeta care parea ca se misca de una singura; coborând, întelese ca asta era din cauza multimilor care o acopereau si atunci ateriza, gasind nu fara oarecare greutate, câtiva metri patrati de teren relativ liber. Imediat fu înconjurat de localnici, care tineau sa arate cu orice pret cât sunt ei de multi; pentru ca strigau cu totii odata si fara rânduiala, multa vreme nu putu întelege despre ce e vorba. Iar când, în sfârsit, se dumiri, îi întreba:
— Sunteti, cu adevarat, asa de multi?
— Cu adevarat! – urlara ei, plini de mândrie. Suntem incalculabili.
Altii întregira:
— Suntem multi ca boabele de mac!
— Ca stelele pe cer!
— Ca nisipul! Ca atomii!
— Sa zicem – riposta Trurl. Si ce daca sunteti asa de multi? Va numarati întruna si asta va face placere?
— Strain nestiutor ce esti – îi raspunsera ei – afla ca daca batem din picioare se cutremura muntii, când suflam se stârneste un vifor care rastoarna copacii, iar când ne asezam cu totii pe jos nimeni nu poate sa miste nici mâinile, nici picioarele!!
— Si de ce trebuie neaparat sa se cutremure muntii, vântul puternic sa rastoarne copacii si nimeni sa nu poata misca mâinile si picioarele? – întreba Trurl. N-ar fi mai bine ca muntii sa stea linistiti, ca vântul sa nu bata si ca fiecare sa se miste cum doreste?
Tare se mai burzuluira cu totii, vazând dispretul pe care îl arata puternicului lor numar si numeroasei lor puteri; asa ca începura sa bata din picioare, sa sufle si sa se aseze, ca sa-i arate cât sunt de multi si ce rezulta din asta. Ca urmare, un cutremur de pamânt rasturna jumatate din copaci, strivindu-i pe cei ce stateau sub ei, vântul stârnit de suflarile lor mai darâma restul, zdrobind alti sapte sute de mii de oameni, iar cei ramasi în viata nu puteau misca nici mâinile, nici picioarele.
— Cerule mare! – exclama Trurl, care ramasese înfipt printre cei asezati precum o caramida în perete. Ce nenorocire!
Cu vorba asta, însa, îi supara si mai mult.
— Straine salbatic! – strigara ei. Ce poate sa însemne pierderea câtorva mii pentru Numerosii pe care nimeni nu-i poate numara! Ceea ce nu se poate sesiza nu poate fi în genere socotit ca o paguba; ti-am aratat numai cât de puternici suntem când pasim, când suflam sau când ne asezam, daramite daca ne vom pune pe fapte si mai mari!
— Asa e – zise Trurl – sa nu credeti ca modul vostru de a gândi a ramas de neînteles pentru mine. Se stie doar ca ceea ce e mai mare si mai numeros trezeste un respect general. Asa, de pilda, gazul rânced, abia târându-se pe fundul unui butoi vechi, nu atrage respectul nimanui, dar e destul sa fie cât pentru o Nebuloasa Galactica si cu totii sunt cuprinsi îndata de mirare si admiratie. Si doar este acelasi gaz rânced, cât se poate de obisnuit, numai ca într-o cantitate mare.
— Ceea ce spui nu ne place deloc! – strigara ei. Nu prea ne arde sa auzim de gazul acela rânced!
Trurl se uita în jur, doar o zari vreun politist, dar aglomeratia era asa de mare, ca nici unul nu se putuse apropia.
— Dragi Numerosi – zise el – dati-mi voie sa ma departez de tara voastra, pentru ca nu împartasesc credinta voastra în maretia cantitatii, daca în spatele numarului nu se afla nimic în afara de numar.
Atunci ei, uitându-se unul la altul, îsi atinsera vârfurile degetelor, fapt care a provocat o atât de puternica miscare, ca forta rezultata l-a aruncat pe Trurl în atmosfera; dându-se de-a berbeleacul, zbura atât de mult timp încât pâna la urma cazu drept în picioare si se pomeni în gradina palatului regal. Tocmai se apropia de el Mandrilion cel Mare, stapânul Numerosilor; observase de la o vreme zborul si caderea lui Trurl, iar acum îi zise:
— Straine, dupa câte am auzit, n-ai aratat cinstirea cuvenita norodului meu incalculabil. Pun asta pe seama întunecimii tale cerebrale. Totusi neîntelegând lucrurile superioare, dovedesti în schimb o oarecare îndemânare în privinta celor inferioare, ceea ce-mi convine de minune, pentru ca am nevoie de un Sfetnic Perfect, iar tu o sa mi-l mesteresti!
— Dar ce trebuie sa stie acest Sfetnic, si ce primesc eu daca ti-l construiesc? – întreba Trurl, scuturându-se de praf si noroi.
— Trebuie sa stie de toate: sa raspunda la orice întrebare, sa rezolve orice problema, sa dea cele mai bune sfaturi, într-un cuvânt, sa-si puna marea sa istetime în slujba mea. Daca ai sa mi-l mesteresti, o sa-ti dau o suta sau doua sute de mii dintre supusii mei; daca o sa fie o mie sau doua mai mult, nu conteaza.
— Mi se pare ca o cantitate nemasurata de fiinte inteligente este deosebit de periculoasa, caci se aseamana nisipului; si îi vine mai usor regelui astuia sa se desparta de o gramada din supusii lui, decât mie sa ma despart de vechile mele încaltari! – îsi zise Trurl.
Apoi, adauga cu voce tare:
— Stapâne, casa mea e mica si nu stiu ce-as putea face cu sutele de mii de sclavi.
— Dragul meu strain, am specialisti în stare sa te lamureasca; de pe urma acestor roiuri de sclavi poti avea nenumarate foloase. Poti sa-i îmbraci în vesminte de diferite culori, ca sa-i asezi într-o piata mare, formând un mozaic sau cuvinte vii, cu întelesuri, în functie de împrejurari; poti sa-i legi într-un manunchi si sa-i arunci cât colo; din vreo cinci mii ca ei poti face un cap de ciocan, iar din alti trei mii mânerul, ca sa poti sfarâma o stânca sau sa defrisezi o padure; poti sa împletesti din ei frânghii, sa faci liane sau ghirlande; cei care sunt ultimii, atârnând pe marginea prapastiei, aduc bucurie în inima si fac placere ochiului prin miscarile lor caraghioase, prin zvârcolirile si tipetele lor. Si daca însiri vreo zece mii de sclave tinere, punându-le sa stea într-un picior, si le ceri sa faca opturi cu mâna dreapta, iar cu stânga sa pocneasca din degete, apoi sa stii ca ti-ar fi greu sa te desparti de un asemenea spectacol, ti-o spun din experienta!
— Maiestate! – obiecta Trurl. Ca sa distrug paduri si stânci am la dispozitie masini, cât priveste mozaicurile si cuvintele, nu obisnuiesc sa le creez din corpurile unor fiinte care ar vrea, poate, sa se ocupe de altceva.
— Esti cam îndraznet – îi zise regele – ia spune-mi, cât vrei pentru Sfetnic?
— O suta de saci de aur, Maiestate!
Lui Mandrilion nu-i prea veni la socoteala, dar un gând viclean îi încolti în minte; pastrându-l pentru el, îi zise lui Trurl:
— Bine, fie cum ai spus.
— Ma voi stradui sa va satisfac dorinta, Maiestatea Voastra – raspunse Trurl si se duse în turnul palatului pe care Mandrilion i-l destinase ca atelier. Îndata începu sa se auda de acolo cum sufla în burdufuri, cum bate cu ciocanul, cum pileste cu raspelul. Regele îsi trimise spionii sa vada ce face, dar acestia se întoarsera plini de mirare, pentru ca Trurl nu construia nici un fel de Sfetnic, ci tot felul de fierarii, de lacatarii si de electricarii, pe urma s-a asezat la masa, a întins o fâsie mare de hârtie, a facut în ea tot felul de gaurele cu un cui, alcatuind astfel programul exact al Sfetnicului. Multumit de ceea ce facuse, s-a dus la plimbare, în timp ce masinile au lucrat în turn pâna noaptea târziu. Dimineata, Sfetnicul era gata. Pe la prânz, Trurl îsi facu aparitia în sala tronului, târând dupa el un butoi urias pe doua picioare, cu o singura mâna, mititica, si declara solemn regelui ca acesta este Sfetnicul Perfect pe care-l comandase.
— Ia sa vad ce e în stare sa faca – zise Mandrilion si porunci sa se presare în sala de marmura sofran si scortisoara, pentru ca Sfetnicul raspândea un miros puternic de fier încins, ba chiar pe alocuri mai lucea nitel, de parca abia atunci fusese scos din cuptor. Poti sa pleci – adauga regele – vino diseara si atunci o sa ne socotim, o sa vedem cine cui îi e dator si cât.
Trurl se retrase, convins ca ultimele cuvinte ale lui Mandrilion nu prea erau ale unuia larg la punga si, cine stie, poate ca ascundeau vreo viclenie; era, în schimb, foarte bucuros ca prevazuse în programul Sfetnicului o mica, dar esentiala rezerva, si anume, ca acesta, orice ar avea de facut, sa nu aduca vreo paguba creatorului sau.
Ramânând fata-n fata cu Sfetnicul, regele începu:
— Cine esti si ce stii sa faci?
— Sunt Sfetnicul Perfect al regelui – raspunse acesta cu acel glas surd, ca din fundul unui butoi – si stiu sa dau cele mai perfecte sfaturi posibile.
— Bine – zise regele. Si cui trebuie sa-i dai ascultare, mie sau celui care te-a construit?
— Credinta si ascultare sunt dator numai Maiestatii Voastre – raspunse Sfetnicul.
— Mda, bine – mormai regele. La început… asta… adica… asculta… nu vreau ca prima cerere pe care ti-o fac sa lase impresia ca as fi zgârcit… as prefera, deci, într-o masura, numai ca principiu, consideri ca…?
— Maiestatea Voastra n-a binevoit înca sa spuna ce doreste – îl întrerupse Sfetnicul, care-si scosese dintr-o parte un al treilea picior, mai mic, drept sprijin, caci îsi pierduse pentru o clipa echilibrul.
— Un Sfetnic Perfect trebuie sa ghiceasca gândurile stapânului sau – se rasti mânios Mandrilion.
— Desigur, dar numai în cazul unei cereri precise, ca sa nu-i scape vreo indiscretie – îi raspunse Sfetnicul si, deschizându-si o clapa în pântece, rasuci o cheita cu inscriptia “Telepatron”. Apoi se lumina si zise:
— Maiestatea Voastra doreste sa nu-i plateasca lui Trurl nici un sfant? Înteleg!
— Daca ai sa spui cuiva, am sa poruncesc sa fii aruncat în moara cea mare, cu pietre puse în miscare de trei sute de mii dintre supusii mei! – rosti amenintator regele.
— N-am sa spun nimanui! – îl asigura Sfetnicul. Maiestatea Voastra nu doreste sa plateasca pentru mine, e foarte clar. Când o sa vina Trurl, va rog sa-i spuneti ca n-o sa primeasca nici un ban si sa-si vada de drum.
— Esti un dobitoc, nu sfetnic! – se înfurie regele. Nu vreau sa platesc, dar s-o fac în asa fel încât sa se creada ca vinovat e Trurl. Ca nu i se cuvine nimic! Întelegi?
Sfetnicul puse în functiune dispozitivul de citire a gândurilor regelui, se clatina usor, apoi rosti surd:
— Maiestatea Voastra mai doreste sa se considere ca a procedat corect, conform cu prevederile legale si cu cuvântul dat, iar Trurl s-a dovedit un sarlatan si un ticalos… Perfect. Cu permisiunea Maiestatii Voastre, am sa ma arunc asupra Voastra, am sa va strâng de gât, iar Maiestatea Voastra sa binevoiasca a striga în mod corespunzator, cerând ajutor… – Se vede ca ai luat-o razna – se mânie Mandrilion. De ce sa ma strângi de gât si de ce trebuie sa strig dupa ajutor?
— Ca sa-l puteti acuza pe Trurl ca s-a folosit de mine pentru a înfaptui crima de regicid! – zise radiind Sfetnicul. În felul acesta, când Maiestatea Voastra va porunci sa fie biciuit si apoi aruncat din turnul palatului în santul cu apa, cu totii vor socoti aceasta un act de suprema clementa, pentru ca o asemenea crima se pedepseste de obicei prin taierea capului, precedata de torturi. Cât despre mine, Maiestatea Voastra va binevoi sa ma gratieze complet, ca fiind o nevinovata unealta în mâna lui Trurl, fapt care va atrage admiratia generala fata de bunatatea si generozitatea regala, asa ca totul va iesi exact asa cum doreste Maiestatea Voastra.
— Bine, atunci strânge-ma de gât, dar usurel, strengarule! – îi zise regele.
Totul s-a desfasurat asa cum a pus la cale Sfetnicul Perfect. Regele voia cu adevarat ca, înainte de a-l arunca pe Trurl în santul din jurul palatului, sa i se frânga picioarele, dar asta nu s-a întâmplat. El însusi a crezut mai apoi ca, din cauza zapacelii, în realitate a scapat datorita unei interventii discrete a Sfetnicului pe lânga ajutorul de calau. Pe urma regele l-a gratiat pe Sfetnic si la repus în drepturile lui, lânga persoana sa, iar Trurl, abia miscându-se, s-a întors acasa schiopatând. Imediat dupa înapoiere, s-a dus la Clapautius si i-a povestit patania, încheind:
— Mandrilion asta e un bandit mai mare decât credeam. M-a înselat fara rusine si închipuie-ti ca s-a folosit de Sfetnicul pe care i l-am fabricat, ca sa obtina sfatul necesar si sa puna în aplicare ticalosia planuita împotriva mea! Se însala însa daca spera ca o sa ma dau batut. Mai degraba o sa ma înghita cu totul rugina decât sa renunt la razbunarea pe care i-o datorez unui tiran ca el!
— Si ce-ai de gând sa faci? – întreba Clapautius.
— Am sa-l dau în judecata, ca sa-mi plateasca pretul convenit; dar asta nu-i decât începutul, pentru ca mi-e dator mai mult decât aurul, pentru durerea si înjosirea la care m-a supus.
— Este o problema juridica dificila – zise Clapautius – asa ca te sfatuiesc ca înainte de a întreprinde ceva, sa-ti iei un avocat bun.
— De ce sa ma duc la un avocat? – îl contrazise Trurl. Pot sa mi-l mesteresc si singur!
Si întorcându-se în atelier, turna cu polonicul vreo sase portii zdravene de tranzistori într-un butoi, de doua ori pe atât rezistente si condensatori, mai adauga si electrolit, acoperi butoiul cu o scândura, apasând-o cu o piatra, ca totul sa se poata organiza de-a binelea, si se duse la culcare. Dupa trei zile îi aparu un avocat de mai mare dragul. Aproape ca nu-i venea sa-l scoata din butoi, pentru ca urma sa se serveasca de el o singura data, asa ca puse butoiul pe masa si-l întreba:
— Cine esti?
— Sunt consultant-avocator juridic – bolborosi butoiul, fiindca Trurl turnase cam mult electrolit.
Trurl îi povesti totul de-a fir-a-par, la care masina-avocat îl întreba:
— L-ai programat pe Sfetnic si cu interdictia de a-ti face vreun rau?
— Da. Adica sa nu ma distruga – nimic altceva.
— Atunci înseamna ca n-ai executat comanda pe de-a-ntregul, pentru ca Sfetnicul urma sa stie sa faca totul, fara nici un fel de exceptii. Câta vreme n-a putut sa te distruga, înseamna ca n-a stiut s-o faca.
— Dar daca m-ar fi omorât, n-ar fi existat cineva care sa primeasca banii!
— Asta-i alta problema, prin natura ei tine de raspunderea penala a lui Mandrilion, în timp ce pretentiile tale au caracter de actiune civila.
— Asta-i buna! Un butoias oarecare sa ma învete pe mine dreptul civil! – se înfurie Trurl. Al cui consilier juridic esti de fapt, al meu sau al prostanacului aluia de rege?
— Al tau, dar regele avea dreptul sa nu-ti plateasca.
— Si mai avea si dreptul sa porunceasca sa fiu aruncat de pe zidurile castelului în santul plin cu apa?
— Asta-i alta problema, de natura penala – raspunse butoiul.
Trurl îsi iesi din fire de-a binelea.
— Cum asa?! Va sa zica eu transform o gramada de comutatoare, sârme si tinichele într-o minte inteligenta si, în loc de sfaturi cinstite, mi se servesc tot felul de subterfugii? De n-ai fi avut parte de autoorganizare, avocatel nenorocit!
Si se apuca repede sa treaca electrolitul prin sita, strecura totul din butoi pe masa, apoi îl desfacu în bucatele – si asta asa de iute, ca avocatul nu reusi nici macar sa faca recurs.
Dupa toate astea Trurl îsi sufleca mânecile si construi un Juris Consulentus, cu doua niveluri si amplificator cvadruplu pentru cele doua coduri, civil si penal, si pentru orice eventualitate îi mai adauga si dreptul international si administrativ. Apoi dadu drumul la curent, facu expunerea de motive si-l întreba:
— Ei, cum sa câstig cauza?
— Problema e dificila – îi zise masina – am nevoie sa-mi adaugi, în regim extraordinar, un supliment de cinci sute de tranzistori pe cap si alti doua sute lateral.
Trurl Se executa imediat, dar masina continua:
— Putin! Mai pune-mi un amplificator si înca doua bobine mari.
Apoi relua dupa cum urmeaza:
— Casus este în sine interesant; oricum, sunt doua materii: fondul plângerii – e una, si aici s-ar putea face mult, dar si procedura – asta e alta; de fapt, un rege nu poate fi dat în judecata prin nici o actiune civila, pentru ca asta vine în contradictie cu dreptul international si cu cel cosmic. Am sa-ti ofer solutia definitiva, daca-mi dai cuvântul ca pe urma n-ai sa ma desfaci în bucati.
Trurl îi promise, adaugând însa:
— Dar, ia stai, spune-mi, te rog, de unde stiai ca te paste demontarea daca nu mi-ai face pe plac?
— Nu stiu, asa mi s-a parut.
Trurl ghici ca asta se putea datora faptului ca pentru constructia lui Juris Consulentus a pus parti folosite anterior în avocatul-butoi; se vede treaba ca amintirea celeilalte întâmplari s-a strecurat pe alocuri în noile circuite, alcatuind un complex subconstient.
— Si care-i deci, solutia? – întreba Trurl.
— Solutia este urmatoarea: nu exista tribunale competente, deci nu va fi nici o actiune. Adica nu se poate nici câstiga, nici pierde procesul.
Trurl sari în sus, îl ameninta pe consilierul juridic cu pumnul, dar trebui sa-si tina cuvântul si nu-i facu nici un rau. Se duse la Clapautius si-i povesti totul.
— Eu ti-am spus de la început ca e o situatie fara iesire, dar nu m-ai crezut – îi zise Clapautius.
— Am sa spal eu rusinea asta, nu ma las – hotarî el – daca n-am sa gasesc dreptate pe cale legala, în tribunal, atunci am sa ma razbun altfel pe ticalosul asta cu coroana!
— Sunt curios cum ai sa procedezi. I-ai dat regelui un Sfetnic Perfect, care poate sa faca orice în afara de a te distruge; asadar, Sfetnicul poate împiedica orice arma, orice lovitura, orice înfrângere pe care le-ai provoca asupra lui sau asupra tarii. Si, pe legea mea, draga Trurl, sa stii ca e în stare s-o faca, pentru ca am totala încredere în talentul tau de constructor!
— Asta asa e. Va sa zica, fabricându-l pe Sfetnicul Perfect, eu însumi mi-am zadarnicit orice posibilitate de a-l distruge pe urâciosul ala de rege. Totusi, trebuie sa existe o solutie!! N-am sa ma las pâna n-am s-o gasesc!
— Si ce vrei sa faci? – îl întreba Clapautius, dar Trurl dadu din umeri si se întoarse acasa.
Multa vreme nu iesi din casa, prada framântarilor; pe urma, ba ramânea ceasuri în sir în biblioteca, rasfoind înfrigurat sute de carti groase, ba facea tot felul de experiente secrete în laborator. În timpul acesta Clapautius îl tot vizita, admirând înversunarea cu care Trurl se chinuia sa se înfrânga pe sine însusi, pentru ca Sfetnicul fusese ca b particica din sufletul lui si-i împrumutase propria-i întelepciune. Într-o zi, Clapautius, venind, ca de obicei, pe la amiaza, nu-l gasi pe Trurl acasa. Usa era încuiata, obloanele erau trase, iar de stapân nici urma. Se dumiri îndata ca Trurl îsi începuse actiunea împotriva regelui Numerosilor, si chiar asa era.
În vremea asta Mandrilion îsi exercita puterea mai abitir ca niciodata, caci, daca îi lipsea vreo idee, îndata îsi întreba Sfetnicul, care îi servea pe loc rezolvarea. Nu se mai temea regele nici de rascoale, nici de lovituri de palat, nici de vreun dusman, oricare ar fi fost, ci guverna cu cea mai mare cruzime; nu se gaseau atâtia ciorchini de struguri copti în viile sudului, câti spânzurati atârnau atunci în spânzuratorile statului.
Sfetnicul avea deja patru lazi pline de decoratii ca rasplata pentru proiectele cu care îl fericise pe rege. Microspionul pe care Trurl îl trimisese în tara Numerosilor s-a întors, raportând ca pentru ultima actiune, confectionarea de cununite din corpurile cetatenilor, Mandrilion îl numise în public pe Sfetnic “sufletelul meu”.
Trurl nu mai statu mult pe gânduri, caci planul campaniei îl si elaborase, se aseza la masa si asternu repede o scrisoare catre Sfetnic, pe hârtie speciala, împodobita cu desenul unor tufe de fragi. Continutul scrisorii era simplu:

Iubite Sfetnic! – scrisese el. Sper ca-ti merge bine ca si mie, ba poate chiar mai bine. Am auzit ca regele Tau îti acorda o mare încredere, asa ca Te rog, având în vedere marea Ta raspundere în fata Istoriei si a Ratiunii de Stat, sa-Ti îndeplinesti obligatiile din toate puterile. Daca Ti-ar fi greu sa împlinesti vreo dorinta regala, slujeste-Te, Te rog, de metoda Extra Puternica, pe care Ti-am prezentat-o cândva pe larg. Daca doresti, scrie-mi câteva rânduri, dar sa nu-mi iei în nume de rau daca n-am sa-Ti raspund imediat, pentru ca acum sunt ocupat cu fabricarea unui Sfetnic pentru regele D. si din cauza asta nu prea am timp liber. Te saluta, cu expresia celui mai supus respect pentru Stapânul Tau,
Constructorul Tau
Trurl

Scrisoarea aceasta, stârnind cuvenitele banuieli din partea Politiei Secrete a Numerosilor, a fost cercetata pe toate partile, dar nu s-a descoperit în hârtie nici un fel de chimicale ascunse, iar în desenul cu tufele de fragi nici un soi de cifru secret. Rezultatul a produs o mare tulburare la Cartierul General al Politiei; scrisoarea a fost fotografiata, xerografiata, litografiata, copiata de mâna, iar originalul, lipit la loc, a fost înmânat adresantului. Citind-o, Sfetnicul a încremenit, întelegând ca trebuie sa fie o lovitura a lui Trurl, cu scopul de a-l compromite, poate chiar a-l lichida. Îndata îi vorbi regelui de scrisoare, adaugând ca Trurl e o pramatie care tine sa-l compromita în ochii stapânului, apoi se apuca sa descifreze continutul, caci era sigur ca nevinovatele cuvinte nu erau decât o masca ce ascundea cine stie ce întunecate grozavii.
Chibzuind mai bine, Sfetnicul îi sopti regelui ca ar dori sa descifreze scrisoarea lui Trurl pentru ca în felul acesta sa-i poata demasca tentativele secrete, apoi, îngramadind o cantitate corespunzatoare de stative, foite, pâlnii, eprubete si reactivi chimici, se apuca de analizele complicate ale plicului si hârtiei de scris. Toate aceste operatii erau, bineînteles, supravegheate de politie, care si montase în peretii apartamentelor sale aparatele corespunzatoare de ascultare, precum si camere de luat vederi. Cum metoda chimica nu prea i-a fost de folos, Sfetnicul se apuca de descifrarea textului propriu-zis, însirându-l pe tablite mari, cu ajutorul unor masini electronice, al logaritmilor si abacului. Nu stia ca, în acelasi timp, tot de asta se ocupau si cele mai renumite forte de politie, pe care le comanda însusi Maresalul Armatelor Cifrice. Cu cât durau mai mult zadarnicele eforturi ale specialistilor, cu atât mai mare era nelinistea care domnea în cartierul general, pentru ca tuturor le era clar ca cifrul, care rezista în asemenea grad încercarilor de descifrare, trebuie sa fie dintre cele mai ingenioase care au fost aplicate vreodata. Maresalul transmise aceasta concluzie unuia dintre demnitarii de la curte, care îl invidia teribil pe Sfetnic pentru ca se afla în gratiile lui Mandrilion. Curteanul acela, care nu avea o dorinta mai mare decât sa sadeasca în sufletul regelui îndoiala fata de fidelitatea Sfetnicului, îi spuse regelui ca acesta sta nopti întregi închis în odaile sale, studiind scrisoarea suspecta. Regele îsi râse de el, dezvaluindu-i ca stie toate astea de la Sfetnic însusi, care i le spusese mai înainte. Invidiosul curtean tacu fâstâcit si repeta cele auzite Maresalului.
— O! – exclama venerabilul cifrator – chiar si asta i-a spus-o regelui? Ce perfidie nemaipomenita! Si al naibii sa fie cifrul asta, daca Sfetnicul îndrazneste sa vorbeasca despre el în dreapta si-n stânga!
Si ordona armatelor sale sa-si dubleze eforturile. Când, dupa o saptamâna, nici asta nu dadu nici un rezultat, fu chemat în ajutor cel mai renumit specialist în scrieri cifrate, inventatorul semnelor invizibile, profesorul Grypianus. Acesta, studiind scrisoarea cu pricina, ca si rezultatele cercetarilor efectuate de specialistii militari, le declara ca trebuie aplicata metoda probelor si erorilor, folosindu-se masinile de calcul de format astronomic.
Aplicând acest procedeu, s-a ajuns la concluzia ca scrisoarea putea fi citita în trei sute optsprezece feluri.
Primele cinci variante sunau cam asa: “Gândacul din Mlekocin a ajuns cu bine, dar cloaca era stinsa”. – “Matusa locomotivei se învârte pe snitele”. – “Logodna untului nu va mai avea loc, pentru ca scufita a fost tintuita”. – “Cel care-l are pe cineva sau nu-l are, o sa atârne el însusi sub amândoi”. – Sau: “Din coacaze supuse torturilor se pot scoate multe lucruri”. Ultima varianta a fost considerata de profesorul Grypianus drept cheia cifrului si, dupa trei sute de mii de probe, descoperi ca, daca se adauga toate literele scrisorii, apoi se scade din ele paralaxa soarelui si productia anuala de umbrele, iar din rest se scoate radacina a treia, atunci iese din asta un singur cuvânt: “Crucifix”. În cartea de telefon s-a gasit un cetatean pe nume Crucifux. Grypianus declara ca greseala a fost introdusa cu premeditare, pentru a se sterge urmele, si Crucifux fu arestat. Supus persuasiunii de gradul sase, acesta recunoscu ca era înteles cu Trurl, care urma sa-i trimita dintr-o clipa într-alta cuie otravite si un ciocanas pentru a-l potcovi de moarte pe monarh. Având aceste dovezi de tradare negru pe alb, Maresalul Armatelor Cifrice le prezenta îndata regelui, dar Mandrilion mai avea înca atâta încredere în Sfetnic, încât îi oferi posibilitatea sa se dezvinovateasca.
Sfetnicul n-a negat ca scrisoarea poate fi citita în diferite feluri, prin amestecarea literelor; el însusi a descoperit – dupa cum credea – alte o mie si o suta de versiuni, dar asta dovedeste ca de aici nu rezulta nimic, adica pur si simplu scrisoarea nu era cifrata, pentru ca literele oricarui text pot fi amestecate între ele, astfel încât sa aiba un sens, iar ceea ce rezulta din acest amestec se numeste anagrama. Cu aceste probleme se ocupa teoria permutatiilor si combinatiilor. Tipa ca Trurl a avut sa-l dea de rusine si sa-l compromita, creând aparente de cifru acolo unde nici vorba nu era de asa ceva, iar cetateanul Crucifux nu era vinovat, saracul, caci tot ce a declarat i-au impus maestrii de convingere de la Cartierul General al Politiei, foarte experimentati în aplicarea unor metode de îmblânzire, ca si masinile de investigare de câteva mii de trupsi putere. Acuzatia la adresa politiei n-a prea fost pe placul regelui, iar când a cerut alte lamuriri, Sfetnicul a început sa vorbeasca numai de anagrame si permutatii, despre coduri si cifruri, despre simboluri, semnale si teoria generala a. informatiilor si toate acestea tot mai complicat si mai de neînteles, încât regele, fierbând de furie, a poruncit sa fie aruncat în temnita. Tocmai atunci a sosit de la Trurl o carte postala, pe care se putea citi:
Draga Sfetnicule! Daca vei fi la ananghie, aminteste-ti de micile suruburi albastre. Al tau, Trurl.
Imediat Sfetnicul a fost supus torturilor, dar n-a recunoscut nimic, repetând cu încapatânare ca toate astea erau niste masinatii ale lui Trurl; întrebat de suruburile albastre, raspunse ca n-are asa ceva si ca habar n-are de ele. Ca sa poata fi cercetat ca lumea, trebuia demontat. Regele îsi dadu acordul si fierarii se apucara de treaba; armaturile plesnira cât ai clipi sub loviturile de ciocan si îi pusera în fata regelui câteva suruburi mici, pline de ulei, patate ici-colo cu albastru. Asa ca, desi Sfetnicul fusese distrus complet în timpul cercetarilor, regele se simtea satisfacut pentru ca procedase corect.
O saptamâna mai târziu, Trurl însusi îsi facu aparitia la portile palatului, cerând o audienta. Regele era gata sa porunceasca sa i se taie capul, necum sa-l primeasca, dar uimit de nerusinarea lui peste masura, ceru sa fie totusi adus înaintea lui.
— Maiestate! – începu acesta, de cum intra în sala tronului, plina de curteni. Ti-am fabricat un Sfetnic Perfect, iar tu l-ai folosit ca sa nu-mi platesti ceea ce mi se cuvenea, socotind, nu fara dreptate, ca forta mintii pe care ti-am oferit-o va fi un bun scut împotriva oricaror atacuri si prin aceasta va zadarnici orice încercare de a ma razbuna. Dându-ti un Sfetnic întelept, nu te-am facut pe tine însuti întelept si am contat pe asta, pentru ca numai cel care este macar nitel întelept reuseste sa asculte sfaturi întelepte. Nu l-am putut distruge pe Sfetnic în mod stiintific, cu rafinament. Puteam s-o fac numai în mod primitiv si într-atât de prostesc, încât sa para neverosimil. Scrisorile n-au fost cifrate; Sfetnicul ti-a fost credincios pâna la urma; despre suruburile acelea, care i-au pus capat vietii, nu stia nimic, pentru ca s-a întâmplat ca în timpul montajului ele sa-mi cada din întâmplare într-o baie cu vopsea si tot întâmplator mi-am adus aminte de ele, la timp. Datorita acestui fapt prostia si suspiciunea au învins întelepciunea si devotamentul, si singur ti-ai semnat sentinta. Acum ai sa-mi dai cei o suta de saci cu aur care mi se cuvin, precum si alti o suta de saci pentru timpul pe care l-am pierdut ca sa-mi dobândesc rasplata. Daca n-ai sa faci asta, ai sa pieri si tu, si toata curtea ta, pentru ca nu-l mai ai lânga tine pe Sfetnicul tau, care te-ar fi putut apara împotriva mea!
Regele urla de furie si, la un semn al sau, garda se arunca asupra îndraznetului sa-l omoare pe loc, dar halebardele, suierând, strabatura trupul constructorului de parca ar fi fost aer. Speriati, zbirii sarira înapoi, iar Trurl le zise râzând:
— Puteti sa ma taiati cât vreti pentru ca sunt aici numai ca o iluzie, formata televizual prin telecomanda, dar de fapt umblu pe sus, într-o nava deasupra planetei si daca n-o sa-mi primesc banii, am sa va trimit de-acolo încarcaturi teribile, aducatoare de moarte. Sa stiti ca nu glumesc.
Nici n-apuca sa-si termine vorba, ca se auzi un tunet înfricosator si întregul palat se cutremura de explozie; curtenii o luara la fuga, care încotro, iar regele, aproape lesinat de rusine si de furie, fu nevoit sa-i plateasca lui Trurl tot ce i se cuvenea.
Clapautius, auzind cum stau lucrurile, si asta de la Trurl însusi când acesta s-a întors acasa, îl întreba de ce a folosit metoda aceea primitiva – si cum a numit-o chiar el, prosteasca – desi putea foarte bine sa foloseasca o scrisoare care sa ascunda cu adevarat un cifru real?
— Sfetnicului i-ar fi fost mai usor sa-i explice regelui prezenta cifrului, decât lipsa lui – raspunse istetul constructor. Întotdeauna e mai usor sa recunosti o actiune, decât sa dovedesti ca aceasta n-a avut loc. În principiu, prezenta cifrului ar fi fost un lucru simplu; în schimb, lipsa lui a provocat complicatii, pentru ca într-adevar asa e, fiecare text poate fi schimbat, prin recombinari, în altul numit anagrama, si asemenea recombinari pot fi foarte multe; deci, ca sa fie totul clar, e nevoie sa faci apel la explicatii veridice, dar complicate, pe care – sunt sigur de asta – mintea marginita a regelui nu le întelege. S-a spus cândva ca pentru a pune în miscare o planeta e destul sa gasesti un punct de sprijin în afara ei; asa si eu, vrând sa distrug o inteligenta, care era perfecta, trebuia sa gasesc un punct de sprijin, si acesta a fost prostia.

I respectfully disagree. Nu este interpretabila. Ar trebui sa fie “stiinta” care ofera raspunsuri la intrebari, care rezolva problemele punctuale
Regele ala din povestea “ta” nu avea o problema propriuzisa. Nu ii era amenintata pozitia in nici un fel. Avea si el un moft. Iar primul-ministru i-a dat un sfat care nu numai ca nu a rezolvat problema (de vreme ce nu era o problema reala) ci a creat inca una, pentru el.

Pai si daca ii zicem eficienta sau capacitate de adaptare la circustante si rezolvare a problemelor ce? Inteligenta/ingeniozitatea se refera la rezolvarea problemelor pe teremen scurt si mediu. De aici si “lipsa de intelepciune” a unor decizii inteligente.

revenind la cazul nostru ma incapatanez sa cred ca intr-un sistem in care dreptatea este imparita cu asprime lipsa autoritatii este o aberanta.

Cred ca s-ar supara urmasii lui Stanislaw Lem pentru ca e un fragment luat din Cyberiada

Buna ziua,
Realizez o cercetare sociologica care implica raspunsul blogerilor. Va rog sa imi raspundeti la chestionarul din link-ul de mai jos.
Multumesc foarte mult !
spreadsheets.googl…82NVBCRnc6MQ&ifq