Camil Stoenescu's blog

by Alfred Edward Housman

Into my heart an air that kills
From yon far country blows:
What are those blue remembered hills,
What spires, what farms are those?

That is the land of lost content,
I see it shining plain,
The happy highways where I went
And cannot come again.

Percy Bysshe Shelley

Like the ghost of a dear friend dead
          Is Time long past.
A tone which is now forever fled,
A hope which is now forever past,
A love so sweet it could not last,
          Was Time long past.

   There were sweet dreams in the night
          Of Time long past:
And, was it sadness or delight,
Each day a shadow onward cast
Which made us wish it yet might last—
          That Time long past.

   There is regret, almost remorse,
          For Time long past.
‘Tis like a child’s belovèd corse
A father watches, till at last
Beauty is like remembrance, cast
          From Time long past.

Geo Dumitrescu

În groapa neagră, poate chiar într-un cimitir,
oamenii, prietenii mei înarmaţi, îşi ascultau propriile şoapte –
toţi erau murdari, slabi şi patetici ca în Shakespeare,
îşi numărau gloanţele şi zilele şi nădăjduiau un atac peste noapte…

Atunci, a ieşit luna, fără cască, de undeva din bezna ghimpată –
dar oamenii n-au căzut cu feţele la pământ,
ci au aprins ţigările discutând despre libertatea de a trage cu puşca
rezemaţi comod în groapa neagră sau poate chiar pe câte-o piatră de mormânt.

Sunt sigur că unul din ei eram eu –
de altfel, astăzi mi-am găsit în sertar, printre manuscrisele fel de fel,
pistolul meu ghintuit, cu douăzeci şi patru de focuri,
cu care am participat la asediul Trebizondei, dacă nu mă-nşel.

Doamne, ce de isprăvi am mai făcut şi-atunci!…
Ca un erou din Sadoveanu, eram viteaz şi crud:
ţin minte să fi ucis trei sute şaizeci de duşmani într-un singur asalt –
ah, răcnetele mele de mânie şi triumf şi-acuma mi le mai aud!…

La Waterloo, eram cu bietul Bonaparte cabotinul,
rostandizând pe pragul unui veac;
viteaz şi inutil şi graseiat la culme,
luptam şi-atuncea – ce era să fac?

****
Degetele strângeau o ţigară fumată demult.
În groapa neagră, ca nişte pietre, cădeau ultimele cuvinte.
Prietenii mei înarmaţi şi patetici mă ascultau uluiţi,
rezemaţi comod de pietrele de la morminte.

Paralel cu noi, dedesubt, oameni îşi dormeau veşnicia –
şi ei discutau despre libertatea de a trage cu puşca, după fiecare măcel!…
Dar, pe pistolul meu cu douăzeci şi patru de gloanţe! luna mi se pare aceeaşi
Cu care am participat la asediul Trebizondei, dacă nu mă-nşel!…

de la Dan Pătraşcu:

1. Citatul tău preferat dintr-o poezie scrisă de Eminescu:

“La-nceput, pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă,
Pe când totul era lipsă de viaţă şi voinţă,
Când nu s-ascundea nimica, deşi tot era ascuns…
Când pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns.”

2.  Care sunt poeţii tăi preferaţi de naţionalitate română? Ion Minulescu, George Bacovia, Radu Stanca, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Lucian Blaga.

3. Care sunt poeţii tăi preferaţi, străini? Robert Frost, T.S. Eliot, William Butler Yeats, E. A. Poe.

4. Poeţii contemporani preferaţi: Marin Sorescu.

5. Scriitorii preferaţi: Aldous Huxley, Ernest Hemingway, George Orwell, Friedrich Nietzsche, Isaac Asimov, A. C. Clarke, Frank Herbert, Jules Verne, Fernand Braudel, Pierre Chaunu, Will Durant șamd.

6. Scriitorii contemporani preferaţi: Jose Saramago, Umberto Eco, Greg Egan, Stephen King, Lucian Boia.

7. Ultima piesa de teatru văzută: Don Quijote.

8. Ultimul spectacol de operă/operetă văzut:  La Traviata.

9. Cărţile preferate:  multe, vezi lista de aici.

10. Cu ce scriitori, daca unii dintre ei ar trai si azi, ti-ai dori sa fii prieten: F. Nietzsche .

11. Ce carte scrisa deja ti-ar fi placut sa fie scrisa de tine si de ce: Ten days that shook the world (John Reed), pentru că astfel aș fi fost martor ocular la „revoluția” din octombrie.

…nobody will believe in
Reality is coincidence of minds
In folds of time
In the sands of space

We meet
And everything stays the same
Nothing changes
In a changing world

Because we are synchronized in that which makes us existent,
We meet each other
In quantum coincidences.

de la o bună prietenă…:)

sau despre relația dintre perspective și adevăr-realitate:

John Godfrey Saxe

It was six men of Indostan,
To learning much inclined,
Who went to see the Elephant
(Though all of them were blind),
That each by observation
Might satisfy his mind.

The First approach’d the Elephant,
And happening to fall
Against his broad and sturdy side,
At once began to bawl:
"God bless me! but the Elephant
Is very like a wall!"

The Second, feeling of the tusk,
Cried, -"Ho! what have we here
So very round and smooth and sharp?
To me ’tis mighty clear,
This wonder of an Elephant
Is very like a spear!"

The Third approach’d the animal,
And happening to take
The squirming trunk within his hands,
Thus boldly up and spake:
"I see," -quoth he- "the Elephant
Is very like a snake!"

The Fourth reached out an eager hand,
And felt about the knee:
"What most this wondrous beast is like
Is mighty plain," -quoth he,-
"’Tis clear enough the Elephant
Is very like a tree!"

The Fifth, who chanced to touch the ear,
Said- "E’en the blindest man
Can tell what this resembles most;
Deny the fact who can,
This marvel of an Elephant
Is very like a fan!"

The Sixth no sooner had begun
About the beast to grope,
Then, seizing on the swinging tail
That fell within his scope,
"I see," -quoth he,- "the Elephant
Is very like a rope!"

And so these men of Indostan
Disputed loud and long,
Each in his own opinion
Exceeding stiff and strong,
Though each was partly in the right,
And all were in the wrong!

MORAL,

So, oft in theologic wars
The disputants, I ween,
Rail on in utter ignorance
Of what each other mean;
And prate about an Elephant
Not one of them has seen!

Robert Frost

Some say the world will end in fire,
Some say in ice.
From what I’ve tasted of desire
I hold with those who favor fire.
But if it had to perish twice,
I think I know enough of hate
To say that for destruction ice
Is also great
And would suffice.

William Butler Yeats

I sought a theme and sought for it in vain,
I sought it daily for six weeks or so.
Maybe at last, being but a broken man,
I must be satisfied with my heart, although
Winter and summer till old age began
My circus animals were all on show,
Those stilted boys, that burnished chariot,
Lion and woman and the Lord knows what.

What can I but enumerate old themes,
First that sea-rider Oisin led by the nose
Through three enchanted islands, allegorical dreams,
Vain gaiety, vain battle, vain repose,
Themes of the embittered heart, or so it seems,
That might adorn old songs or courtly shows;
But what cared I that set him on to ride,
I, starved for the bosom of his faery bride.

And then a counter-truth filled out its play,
‘The Countess Cathleen’ was the name I gave it;
She, pity-crazed, had given her soul away,
But masterful Heaven had intervened to save it.
I thought my dear must her own soul destroy
So did fanaticism and hate enslave it,
And this brought forth a dream and soon enough
This dream itself had all my thought and love.

And when the Fool and Blind Man stole the bread
Cuchulain fought the ungovernable sea;
Heart-mysteries there, and yet when all is said
It was the dream itself enchanted me:
Character isolated by a deed
To engross the present and dominate memory.
Players and painted stage took all my love,
And not those things that they were emblems of.

Those masterful images because complete
Grew in pure mind, but out of what began?
A mound of refuse or the sweepings of a street,
Old kettles, old bottles, and a broken can,
Old iron, old bones, old rags, that raving slut
Who keeps the till. Now that my ladder’s gone,
I must lie down where all the ladders start
In the foul rag and bone shop of the heart.

—

Marin Sorescu

Azi am fotografiat numai copaci,

Zece, o sută, o mie.

Îi voi developa la noapte,

Când sufletul va fi o cameră obscură. Apoi îi voi clasa:

După frunze, după cercuri, După umbra lor.

O, ce uşor

Copacii intră unul într-altul!

Iată, nu mi-a rămas decât unul.

Pe-acesta îl voi fotografia din nou

Şi voi observa cu spaimă

Că seamănă cu mine.

Ieri am fotografat numai pietre.

Şi piatra de la sfârşit

Semăna cu mine.

Alaltăieri – scaune -

­Şi cel care-a rămas

Semăna cu mine.

 

Toate lucrurile seamănă îngrozitor

Cu mine…

 

Mi-e frică.

Pentru că nu ne-am „poezit” de ceva vreme…

Game over

de Iv-cel-naiv

mi-am lăsat inocenţa
în faţa blocului
să facă un om de zăpadă
şi când m-am întors
toţi copiii râdeau de ea
cu năsucurile săpând în aburul
geamului
mici forme ca de rât;
purceluşii râdeau cu mânuţele
chircite şi umede
pe consolele de wii;
aşa ştiu ei să se joace –
imitând joaca, mi-am zis
între timp, ei
încercau să-mi facă inocenţa
să se mişte
sus
jos
stânga dreapta.

Pentru că e frumos. Și adevărat