Camil Stoenescu's blog

Nu reprezintă pentru nimeni o noutate faptul că – în România – cercetarea este codașă în lista de priorități a guvernanților, indiferent de coloratura lor politică. Cifrele brute vorbesc de la sine și nu lasă loc de nuanțe și interpretări. În acest context (vitreg), descoperirea cercetătorilor de la Institutul ”Victor Babeș” apare cu atât mai remarcabilă. Astfel, aceștia au descoperit un nou tip de celule, denumite telocite, celule care joacă un rol important în capacitatea de regenerare și reparare a țesuturilor și organelor din corpul omenesc, împreună cu celulele-stem.

Romanian researchers from “Victor Babes” National Institute for Research and Development in the Field of Pathology and Biomedical Sciences have discovered a cell type, which, together with stem cells could promote regeneration of heart muscle affected by stroke. Victor Babes Institute’s specialists have discovered by chance, while doing research on cells in the intestine, the presence of very small cells that help regenerate organs.

Santiago Ramón y Cajal discovered a particular cell type in the gut, which he named “interstitial neurons” more that 100 years ago. In the early 1970s, electron microscope (EM) studies showed that indeed a special interstitial cell type corresponding to the cells discovered by Cajal is localized in the gut muscle coat, but it became obvious that they were not neurons. Consequently, they were renamed “Interstitial Cells of Cajal”(ICC) and considered to be pace-makers for gut motility. For the past 10 years many groups were interested in whether or not ICC are present outside the gastrointestinal tract, and indeed, peculiar interstitial cells were found in: upper and lower urinary tracts, blood vessels, pancreas, male and female reproductive tracts, mammary gland, placenta, and, recently, in the heart as well as in the gut. Such cells, now mostly known as Interstitial Cajal-Like Cells (ICLC), were given different and confusing names. Moreover, ICLC are only apparently similar to canonical ICC. In fact, EM and cell cultures revealed very particular features of ICLC, which unequivocally distinguishes them from ICC and all other interstitial cells: the presence of 2–5 cell body prolongations that are very thin (less than 0.2 mm, under resolving power of light microscopy), extremely long (tens to hundreds of mm), with a moniliform aspect (many dilations along), as well as caveolae. Given the unique dimensions of these prolongations (very long and very thin) and to avoid further confusion with other interstitial cell types (e.g. fibroblast, fibrocyte, fibroblast-like cells, mesenchymal cells), was coined the term TELOCYTES for them, and TELOPODES for their prolongations, by using the Greek affix “telos”.

According to Laurenţiu Popescu, President of the Academy of Medical Sciences, the telocyte cells were highlighted by Romanian scholars and their existence was confirmed by independent teams from Italy, Germany, Britain and China. In tandem with stem cells, telocytes can help restore some vital organs like heart and brain.

“If we succeed to isolate, multiply them with stem cells, we can use effectively to treat heart attack,” said Professor Laurenţiu Popescu, M.D., Ph.D.

De aici. Cine vrea să cunoască mai multe despre istoria și detaliile descoperirii poate arunca o privire aici.

Lesne de înțeles, o finațare corespunzătoare a institutelor de cercetare care chiar produc rezultate științifice ar reprezenta o promovare mult mai bună pentru România, în loc de aruncat bani aiurea pe concerte și scene inutile marca Ridzi sau pe campanii de plagiat frunze marca Udrea & co. De pildă, comparați milionul de euro necesar Institutului ”Victor Babeș” cu sumele care se fură, cu acte în regulă, în România actuală…

PS Aflu că știrea nu este tocmai nouă, domnul Popescu acordând un interviu încă din luna aprilie revistei Viața Medicală, interviu în care acesta vorbește despre descoperirea telocitelor. Pesemne mass-media autohtonă nu a considerat subiectul destul de important pentru a fi strecurat în vreun jurnal de știri sau colț de tabloid, în cele patru luni scurse de atunci…

Acum câteva zile prezentam un argument în favoarea rămânerii în țară. Astază voi încerca să sintetizez  o serie de argumente în sprijinul plecării/emigrării din România; unele se regăsesc și în comentariile de la postarea respectivă. Bineînțeles, considerentele pecuniare sunt doar o fațetă a problemei. Dorința de a pleca este determinată și de alte criterii, mai greu sau mai ușor de cuantificat, dar la fel de întemeiate:

• corupția cvasi-generalizată;
• cel mai prost sistem de sănătate din Uniunea Europeană;
• educația – contrar mitului „școala românească producătoare de olimpici”, nu avem nicio universitate în topul celor mai bune 500 din lume, spre deosebire de Ungaria, Cehia sau Polonia;
• sistemul de pensii;
• infrastuctura și transporturile – situații ilustrative se pot găsi aici sau aici;
• o clasă politică incapabilă, formată din grupări/găști de interese clientelare, fără viziune sau ideologie, ce pompos își spun „partide politice”;
• un stat român slab și incompetent care își bate joc de proprii cetățeni;

Și s-ar putea continua, fiecare își poate completa lista cu propriile argumente și percepții.

PS  O privire la criteriile Indexului de Dezvoltare Umană este utilă.

În prezent – cât și cum se produce energia electrică și care sunt principalii consumatori:

Și evoluția producției și consumului de energie, între 1949 și 2009:

La o primă vedere: consumul de energie – total și pe cap de locuitor – a cunoscut o creștere continuă în ultimii 60 de ani, iar în prezent înregistrează o ușoară scădere, după maximul atins la începutul anilor 2000. Strâns corelate cu indicatorul anterior, cheltuielile cu energia au crescut într-un ritm și mai spectaculos, în special după 1990. Totodată, lesne de observat, schimbările în producție nu sunt substanțiale – cărbunele și petrolul au continuat să fie principalele surse de energie, urmate de cea nucleară. Cu toată publicitatea făcută, sursele alternative/nepoluante de producere a energiei aduc un aport simbolic în tabloul de ansamblu. Dar, cel mai probabil, în viitor situația nu poate decât să se schimbe.

De aici.

PS  1 Quad = 1.055 × 10¹⁸ jouli.

Lucrurile se schimbă ușor-ușor într-un domeniu care a rămas practic neschimbat de aproape 600 de ani – cel al cărților tipărite. Într-o singură imagine sugestivă, Newsweek sintetizează situația actuală a celor două piețe (concurente):

O lectură interesantă despre declinul Barnes & Noble în Statele Unite – aici.

De pe site-ul Comisiei Europene, un rezumat al legislației cu privire la dreptul de rezidență și de muncă al cetățenilor dintr-un stat membru al Uniunii Europene pe teritoriul altui stat membru:

Workers

You have the right to live in any EU country where you work, are self-employed or have been posted to.

Job loss

If you lose your job while living in another country, you can keep your right to work and live there if you are:

• temporarily unable to work because of illness or accident
• registered with the employment office as involuntarily unemployed after having been
  • employed for more than 1 year (or less than 1 year if you had a fixed-term contract)
    or
  • employed for less than 1 year on a permanent contract (in which case, you retain the right to live and seek work for at least another 6 months)
• beginning vocational training (if you are not involuntarily unemployed, the training must be related to your previous job).

Registration

During the first 3 months of your stay in your new country, you cannot be required to register (to obtain a document confirming your right to stay) but can do so if you wish.

After 3 months in your new country, you may be required to register with the relevant authority (often the town hall or local police station).

To obtain your registration certificate, you will need:

• Employees / Postings abroad
  • Valid identity card or passport
  • Certificate of employment or confirmation of recruitment from your employer
• Self-employed
  • Valid identity card or passport
  • Proof of your status as self-employed
• Pensioners
  • Valid identity card or passport
  • Proof of comprehensive health insurance
  • Proof you can support yourself without needing income support.

Request to leave / Expulsion

You may live in the other EU country as long as you continue to meet the conditions for residence. If you no longer do so, the national authorities may require you to leave.

In exceptional cases, your new country can decide to expel you on grounds of public policy or public security but only if it can prove you represent a very serious threat.

Totul e clar. Ai voie să stai mai mult de 3 luni dacă demonstrezi că ești student sau angajat legal. Dacă nu, statul în cauză te poate expulza fără prea multe discuții. Cum s-a și întâmplat cu ai noști bravi connaționali – iubitori de tabere seminomade – ce-și caută prosperitatea pe alte meleaguri apusene pentru că sunt asupriți în România. Mă îndoiesc că printre cei expediați înapoi în România există vreunul angajat legal pe teritoriul statului francez. Cine va studia istoria dreptului comunitar va găsi destule cazuri legate de dreptul muncii (și rezidența implicită) ajunse pe ordinea de zi a Curții Europene de Justiție, cu mult înainte de admiterea României sau Bulgariei în Uniune.

Atât. Discuțiile legate de etnie, discriminări și încălcarea drepturilor omului sunt inutile.

PS  Lectură utilă și pentru cei care vorbesc despre „ilegalitatea” măsurilor colective și intoleranța francezilor.

Asia a devenit continentul cel mai ”avid” de bere din lume, urmat de Europa; ca în multe alte domenii, China înregistrează o spectaculoasă rată a creșterii consumului de bere:

Ierarhia se schimbă însă dacă avem în vedere consumul de bere pe cap de locuitor, iar chinezii mai au mult de muncit (sau de băut) pentru a-i ajunge pe irlandezi, germani, austrieci sau danezi:

În ceea ce privește consumul de alcool pe plan mondial, se poate arunca o privire și aici.

După cum prea-bine se știe, economia Republici Populare China a depășit-o pe cea a Japoniei, în cifre absolute (Produs Intern Brut), ajungând pe locul doi în lume, după cea a Statelor Unite. Nimic nou aici, este rezultatul a treizeci de ani de creștere economică neîntreruptă, stimulată de politici economice coerente. Ascensiunea economică din ultimele decenii a Indiei și Chinei nu face decât să le reașeze pe acestea pe poziția în care s-au aflat cea mai mare parte a istoriei, cu excepția secolelor XIX și XX, adică unele dintre principalele economii ale lumii.

Iar din punctul de vedere al populației un singur indicator contează cu adevărat – venitul mediu pe cap de locuitor. Din această perspectivă, China nu se află nici măcar în aceeași ligă cu statele pe care le-a depășit la volumul producției economice:

Cifrele sunt elocvente: cu 6600 de dolari pe an pe cap de locuitor, China se află (încă) sub media lumii (10 500 dolari) comparațiile cu Statele Unite (46 400) sau Uniunea Europeană (32 600 dolari) devenind absurde.

Datele provin de aici.

PS  16 din cele mai poluate 20 de orașe din lume se află în China.

Din 2010 World Population Data Sheet:

1. Statistici generale:

2. Cele mai populate țări în prezent – și estimările peste 40 de ani:

3. Țările cu populația cea mai tânără, respectiv cea mai bătrână:

4. A fost nevoie de cinci mii de ani de istorie (înregistrată) pentru ca populația lumii să atingă cifra de 1 miliard, în 1800. Al doilea miliard a fost înregistrat peste 130 de ani, în 1930. Pentru al treilea a fost nevoie doar de 30 de ani. În prezent populația lumii crește cu aproximativ 1 miliard la fiecare 12 ani.

5. Lucrul extrem de interesant – piramida vârstelor nu arată deloc bine pentru țările dezvoltate. Mult prea puțini tineri, comparativ cu persoanele în etate, spre deosebire de țările în curs de dezvoltare. De aici și controversele actuale legate de vârsta de pensionare în țările europene.

6. Strâns legat de punctul 5 anterior – numărul de adulți apți de muncă, capabili să sprijine economic persoanele în etate, este în declin pe plan global, cu variațiile de rigoare de la țară la țară:

7.  În ceea ce privește Europa:

În rezumat:

In a sobering assessment of those two trends, William P. Butz, president of the Population Reference Bureau, said that “chronically low birthrates in developed countries are beginning to challenge the health and financial security of the elderly” at the same time that “developing countries are adding over 80 million to the population each year and the poorest of those countries are adding 20 million, exacerbating poverty and threatening the environment.”

Projections, especially over decades, are vulnerable to changes in immigration, retirement ages, birthrates, health care and other variables, but in releasing the bureau’s 2010 population data sheet, Carl Haub, its senior demographer, estimated this week that by 2050 the planet will be home to more than nine billion people.

Even with a decline in birthrates in less developed countries from 6 children per woman in 1950 to 2.5 today (and to 2 children or less in Brazil, Chile, Cuba, Iran, Thailand and Turkey), the population of Africa is projected to at least double by midcentury to 2.1 billion. Asia will add an additional 1.3 billion.

While the United States, Australia, Canada and New Zealand will continue to grow because of higher birthrates and immigration, Europe, Japan and South Korea will shrink (although the recession reduced birthrates in the United States and Spain and slowed rising birthrates in Russia and Norway).

Din New York Times.

The Economist scrie despre un adevăr empiric cunoscut de către toți mai: caritatea este mai răspândită în rândurile celor cu venituri modeste:

LIFE at the bottom is nasty, brutish and short. For this reason, heartless folk might assume that people in the lower social classes will be more self-interested and less inclined to consider the welfare of others than upper-class individuals, who can afford a certain noblesse oblige. A recent study, however, challenges this idea. Experiments by Paul Piff and his colleagues at the University of California, Berkeley, reported this week in the Journal of Personality and Social Psychology, suggest precisely the opposite. It is the poor, not the rich, who are inclined to charity.

In their first experiment, Dr Piff and his team recruited 115 people. To start with, these volunteers were asked to engage in a series of bogus activities, in order to create a misleading impression of the purpose of the research. Eventually, each was told he had been paired with an anonymous partner seated in a different room. Participants were given ten credits and advised that their task was to decide how many of these credits they wanted to keep for themselves and how many (if any) they wished to transfer to their partner. They were also told that the credits they had at the end of the game would be worth real money and that their partners would have no ability to interfere with the outcome.