NU VOIAM SĂ PĂRĂSESC India fără să văd pe cel mai celebru indian în viaţă şi m-am dus, acum două zile, la Satyagraha-Ashram, domiciliul lui Gandhi.
Mahatma m-a primit într-o cameră aproape goală, unde, şezând jos, el se afla meditând, lângă o vârtelniţă inactivă. Mi s-a părut mai urât şi mai slab decât cum apare în fotografii.
— Vrei să ştii, mi-a spus între altele, de ce dorim să alungăm pe englezi din India? Motivul e foarte simplu: englezii înşişi mi-au inspirat această idee pur europeană. Gândul meu a luat fiinţă în timpul unei lungi şederi la Londra. Am observat că nici un popor din Europa n-ar suporta să fie administrat şi condus de oameni de alt neam. Şi mai ales la englezi, acest sentiment al demnităţii şi al independenţei naţionale e foarte dezvoltat. Nu vreau să mai văd englezi în casa mea, tocmai pentru că semăn prea mult cu englezii. Vechii indieni se îngrijeau prea puţin de ceea ce se petrecea pe pământ şi cu atât mai puţin de politică. Cufundaţi în contemplarea lui Atman, a lui Brahma, a Absolutului, ei nu doreau altceva decât să se contopească cu sufletul unic al universului. Pentru ei viaţa de toate zilele, viaţa exterioară, era o ţesătură de iluzii şi important era să se elibereze repede de ea, mai întâi prin extaz, apoi prin moarte. Cultura engleză şi în genere cultura occidentală — adusă aici în urma cuceririi — a schimbat concepţia noastră despre viaţă. Spun a noastră, înţelegând prin aceasta pe intelectuali, pentru că masa poporului a rămas, pentru multe secole încă, refractară la mesajul european de libertate politică. Cel dintâi indian, care s-a impregnat total de ideile occidentale, am fost eu — şi-am devenit conducătorul indienilor tocmai pentru că sunt mai puţin indian decât oricare din fraţii mei.
Dacă citeşti cărţile mele şi urmăreşti propaganda mea, vei vedea limpede că patru cincimi din cultura şi educaţia mea spirituală şi politică sunt de origine europeană. Tolstoi şi Ruskin sunt adevăraţii mei profesori. Teoria nonrezistenţei e inspirată mai mult de creştinism decât de Giaianism. L-am tradus pe Platon, l-am admirat pe Mazzini, am meditat asupra lui Bacon, Carlyle, Bohme, am tras foloase de pe urma lui Emerson şi a lui Carpenter. Ideile mele asupra necesităţii nesupunerii îmi vin de la Thoreau, solitarul înţelept de la Concord; şi campania pe care o duc în contra maşinilor e repetarea aceleia pe care au dus-o în Anglia, între 1811 şi 1818, discipolii lui Ned Lud. În sfârşit, Poezia vârtelniţei mi-a apărut citind, în Faust al lui Goethe, episodul Margaretei. După cum vezi, teoriile mele nu datorează nimic Indiei, ci datorează totul Europei şi mai ales scriitorilor de limbă engleză. Închipuieşte-ţi că abia la Londra, în 1890, am studiat pe Bhagavad Gîtâ şi că o englezoaică, mrs. Besant, mi-a sugerat ideea! Şi dacă preconizez astăzi unirea între indieni, mahomedani, persieni şi creştini, nu fac decât să urmez principiul unităţii religioase, proclamat de teosofie, creaţiune pur europeană. Şi e de prisos să adaug că atunci când condamn castele, mă conformez principiilor de egalitate ale Revoluţiei franceze.
Istoria Europei în secolul al XIX-lea a avut asupra mea o influenţă decisivă. Luptele grecilor, italienilor, polonezilor, ungurilor, slavilor din sud, ca să scape de stăpânirea străină, mi-au deschis ochii. Mazzini a fost profetul meu. Teoria Home Rule-ului irlandez a servit de model mişcării pe care am numit-o aici Hind Swarai. Aceasta înseamnă însă că am introdus în India un principiu cu totul străin de mentalitatea indiană. Indienii, oameni metafizici şi resemnaţi, au considerat politica întotdeauna ca o activitate inferioară: dacă o guvernare e necesară şi dacă se găsesc oameni care vor să se ocupe de asta, cu atât mai bine: e o grijă mai puţin pentru noi.
Indianul trăieşte numai spiritual şi aspiră spre eternitate. Ce-l interesează pe el, dacă aici guvernează rajahi indieni sau împăraţi străini? Iată de ce am suportat timp de secole dominaţia mongolă sau pe cea mahomedană. Apoi au venit francezii, olandezii, portughezii, englezii; au instalat tarabe pe ţărmuri, au înaintat în interior şi noi i-am lăsat. Europenii, numai europenii sunt responsabili de dorinţa noastră de acum, de a goni pe europeni. Ideile lor ne-au schimbat, adică ne-au dezindianizat şi atunci, devenind elevii stăpânilor noştri, s-a născut în noi dorinţa de a nu mai voi să avem stăpâni. Cel mai sătul de ideile engleze sunt eu şi din această cauză eram destinat să fiu şeful cruciadei antiengleze. Nu e vorba aici, după cum flecăresc ziariştii europeni, de o luptă între occident şi orient. Din contra: europenismul a impregnat în aşa fel India, încât am fost siliţi să ne ridicăm contra Europei. Dacă India ar fi rămas pur indiană, dacă ar fi rămas adevăratul orient, contemplativă şi fatalistă, nici unul din noi nu s-ar fi gândit să scuture jugul englez. Şi, deoarece eu am trădat vechiul spirit al patriei mele, am apărut acum ca eliberatorul Indiei. Cu ajutorul prozelitismului meu, pregătit foarte bine de cultura engleză, difuzată în şcolile noastre, ideile europene au pătruns de acum înainte în mulţime şi nu se mai poate îndrepta nimic. Un indian autentic poate suporta să fie sclav ; un indian anglicizat vrea să fie stăpân în India, după cum englezii sunt stăpâni în Anglia. Cei mai convinşi anglomani — cum eram eu până în 1920 — sunt astăzi neapărat antibritanici.
Iată adevăratul secret a ceea ce se numeşte „mişcarea gandhistă", dar care ar trebui să se numească în realitate mişcarea indienilor convertiţi la europenism, în contra europenilor renegaţi, adică în contra acestor englezi care ar muri de ruşine dacă în propria lor ţară ar veni să comande francezii sau germanii şi care, totuşi, sub pretexte filantropice, pretind să guverneze o ţară care nu le aparţine.
Voi ne-aţi schimbat sufletul şi noi nu mai putem suporta prezenţa voastră! Îţi aminteşti de Ucenicul vrăjitor al lui Goethe ? Englezii au deşteptat în noi demonul politicii care dormea în adâncul spiritului nostru de asceţi dezinteresaţi şi acum nu mai ştiu cum să-l închidă din nou. Cu atât mai rău pentru ei!
Un discipol intrase de câteva minute în cameră şi făcuse încet un semn lui Mahatma. Abia isprăvise de vorbit că mă ridicai spre a-l lăsa liber şi după ce i-am mulţumit pentru informaţiile sale neaşteptate, mă întorsei cu automobilul, la Ahmedabad.
Loading ...
